sâmbătă, 29 mai 2010
Absurd
Helău.Îmi este iar foame şi nici acum nu mănânc şi ascult o melodie într-una-The pretty reckless+Make me wanna die.Astăzi am terminat în sfârşit cartea Pontiful de Henriette Yvonne Stahl şi mi s-a părut ciudată.În timp ce o citeam am lăsat-o de mai multe ori in favoarea altor carţi,pentru că la un moment dat era foarte plictisitoare si am citit printre ea şi Învingatorul este intotdeauna singur şi Alchimistul,ambele de Coelho care scrie foarte lizibil.Spre deosebire ce cele două,pontiful a fost foooarte plictisitoare la început,apoi nu mai era plictisitoare dar era absurdă şi în pagini intregi erau descrise nişte sentimente tâmpite.Înainte să o citesc pe asta am citit Voica,tot de ea scrisă care s-a terminat in aer,nu trebuia sa se termine,pur şi simplu a fost de parcă nu era cartea întreagă.La fel s-a întâmplat şi la pontif,pentru că în penultima pagină părea că se termină,
ultima pagină deschide finalul,şi deci are un final deschis.Şi nu îmi place chestia asta.Mai ales cum procedează Yvonne.Şi în carte are unele fraze care rimează.Mi se pare o prostie într-un roman să scrii versuri.Mă rog.În ansamblu nu e chiar atât de rea,dar e absurdă.Cu o iubire absolută pentru un om ciudat,un vindecător,un telepat,trecut de 50 de ani cred,prost îmbrăcat,dar foarte,foarte puternic Ana(scriitoarea,personajul principal al cărţii)se îndrăgosteşte iremediabil de el şi are impresia că se cunosc de secole,milenii şi că vor fi întotdeauna împreună.El este foarte puternic si poate induce orice stare:de fericire,te poate face să îl iubeşti,să te adoarmă,orice,orice de ţine de hipnoză.Ana crede la un moment dat că a făcut acelaş lucru şi cu ea,dar defapt l-a iubit cu adevărat,în timp ce el doar se simţea bine lângă ea,îsi satifăcea origoliul masculin.Ea are mai multe tenative să îl părăsească,o încercare terminându-se cu o ruptură,o rană care se tot deschidea şi provoca hemoragii serioase,care au dus-o in pragul morţii,dar nu accepta ca Ara Surenian(hipnotizatorul,defapt era doctor:D)să o vindece.El,nemaisuportând să o vadă în chinuri o vindecă de la distanţă.Dupa acest incident,au din nou aceiaşi relaţie,dar el o răneşte în continuu,până se hotărăste să se despartă de el.Cartea se termină cum ea crede că s-au despărţit pentru totdeauna,dar el,înainte să plece,îi spune "La reverdere" ,şi nu adio.Deci,teoretic, numai ea se desparte de el,nu şi el de ea.Aiurea.
vineri, 28 mai 2010
Plouă
Plouă.Şi plouă aşa de vreo două ore.Plouă de parcă s-a spart cerul.Mai devreme a plouat şi cu gheaţă.Plouă.Şi nu mai e atât de cald.Dar cât mai plouă?S-a mai luminat cerul.Dar plouă.Ştii,ca melodia de la Cargo,plouă înceeet încet,plouă şi-mi este dooor,de ochii tăi să mor îmi e door.
Da,acum vorbesc cu cineva şi spune că detestă ploaia.Eu nu o detest.Dar plouă de două ore şi vreau ciocolată.Şi plouă,şi nu pot merge să îmi iau.Şi nici mâţelor nu le place ploaia asta.Da,e mai frig acum.Şi tună.Şi tot plouă.
Cred că îmi e foame..
E aproape 7.Şi îmi e TAREEEEEE foame.Mă gândeam că săaptămâna trecută am mâncat de două ori chipsuri..Da,nu mă ingraş,dar totuşi,sunt chipsuri.Şi îmi e foame.Şi mă plictisesc,şi scriu despre mâncare..nu ştiu de ce nu mănânc:))Şi e reclamă la chipsuriiii!8-|Cu pui:">Cred că am să mănânc totuşi.DA!Am ce să mănâncccccc:x
Acum câteva zile am avut un vis cu un tip care era la un restaunrant,dar mânca in bucătărie..Mă rog.Pe acest tip îl căuta unul si voia să îl omoare şi bucatarul,care era şi şeful restaurantului,era malefic.Şi ăla care voia să îl omoare pe tip i-a spus bucătarului că vrea sa îl omoare pe cutărică.Şi i-a cerut de mâncare cred..şi a deschis frigiderul ca să îi dea să mănance şi in frigider(aoleu,câtă repetiţie)era in el tort de care fac eu cu tata şii e delicios şi de care îmi e pofta de o săptămână şi de care încă nu am mâncatttttttttttttt :-L şi exact când ăla mânca (şi aş fi putut savura)m-a trezit mama!Da,acum urmează să mănânc,acum..mănânc!:xŞi sper că ţi-am făcut poftă b-).
Alte adrese.
Am cont pe deviantART şi pe hi5.Poţi să le vezi.
http://dunnelemon.deviantart.com
http://haylin-4ever2008.hi5.com
;;).
http://dunnelemon.deviantart.com
http://haylin-4ever2008.hi5.com
;;).
Vreau vara înapoi!
DA!Vreau vara înapoi,când te poţi întoarce acasă la ce oră vrei,când te poţi trezi târziu,când poţi bea compot rece dimineţa în loc de enervantul sandwich,când NU MERGI LA ŞCOALĂ,când mergi la mareeeeeeeeee,când te poţi îndrăgosti,când..când voi merge la Nina şi voi sta la plajă şi voi face cumparaturi,când voi putea sa fiu......,când voi purta totimpul ochelari de soare,când îmi va creşte părul,când îl voi prinde din cauza căldurii,când voi merge la Sulina şi ma voi murdări de îngheţată,când voi sta pe faleză până seara târziu(iar târziu)şi probabil când voi avea alt aparat,când vei merge pe nisipul cald şi îţi vei răcori pielea in apă,când voi purta iar costumul de baie,când am să port sandale,când voi dormi la prieteni,când am să am telefon cu muzică,când nu voi mai avea muci,când o să mor de sete pentru că nu am vrut să+mi iau apă la mine din cauză că ar fi fost prea grea geanta,când probabil îmi voi lua converşi,când camera mea o să fie renovată şi mai super ca niciodată,când voi avea timp de orice,când voi citi pe bancă,când am s.o îmbunez pe Kiki după o altă dragoste,când voi MURI DE CALD în cabinuţa de pe vapor şi voi dormi cu un prosop un pe mine şi cu picioarele pe geam,când mă vor ciupi insuportabilii ţânţari,când am să.mi fac buletinul pentru că O SĂ FIE ZIUA MEA ÎN AUGUST!,când o să răcesc din cauza ploilor de vară,când am să recitesc SHOGUN,când nu am să mă mai plictisesc ca acum ca să imi fac blog.Şi atât.Pa!
Uite.Iar mi-am facut blog.
Am mai avut un blog..căruia i-am uitat parola.Dar poate o să zică unii:"Mi-am făcut blog,şi-a făcut şi ea acum:|."DAR nu e aşa.Am mai avut acum un an şi ceva.Dar..aoleu!iar dar.Mă rog.Mi se pare naşpa postarea asta..Cred ca am făcut.o ca să fie măcar o postare.Mda.Dar chiar nu ştiu ce scriu.E de ajuns pentru prima.
Da,scriu din nou in postarea asta.Dar chiar e draguţ pe blog,azi mi-am omorât timpul pe aici şi parcă a trecut mai uşor.
Da,scriu din nou in postarea asta.Dar chiar e draguţ pe blog,azi mi-am omorât timpul pe aici şi parcă a trecut mai uşor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)